Totul despre raportarea veniturilor din închirieri turistice
Persoanele fizice care obțin venituri din închirierea în regim hotelier au obligația de a depune anual Declarația Unică (formular D212), conform legislației fiscale din România.
1. Ce este Declarația Unică?
Declarația Unică (D212) este formularul prin care persoanele fizice își declară veniturile realizate din activități independente, chirii sau alte surse, și stabilesc obligațiile fiscale datorate statului: impozitul pe venit și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
2. Cum se calculeaza impozitul pe venit?
Începând cu 1 ianuarie 2026 (venituri ce se declară în 2027) se modifică sistemul de impozitare aplicabil persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea pe termen scurt a unui număr de 1 până la 7 camere, situate în locuințe proprietate personală, indiferent de numărul de locuințe în care sunt acestea.
Schimbările constau în eliminarea normei de venit și a sistemului real, fiind introdus un sistem de impozitare bazat pe o cotă forfetară de cheltuieli de 30%. Concret, se va ține doar evidența încasărilor (totalul acestora reprezentând venitul brut). Din venitul brut se scade 30% (cota forfetară de cheltuieli), rezultând venitul net. Impozitul este de 10% aplicat asupra venitului net. Matematic, acest mecanism conduce la un impozit efectiv de 7% din totalul încasărilor.
3. Cine trebuie să depună Declaratia Unica?
Trebuie să depui Declarația Unică dacă, în anul precedent, ca persoana fizica ai obținut venituri din închirierea în scop turistic a cel mult 7 camere în locuința personală.
Dacă ai închiriat mai mult de 7 camere, activitatea este considerată economică și necesită înregistrare fiscală distinctă (PFA sau firmă).
4. Ce venituri se declară?
Se declară veniturile realizate din inchirierea in scop turistic în anul anterior. La completarea declarației, se menționează:
- Numărul de camere închiriate;
- Adresa locuinței;
- Perioada în care ai desfășurat activitatea;
5. Ce taxe trebuie plătite?
a. Impozitul pe venit
Este de 10%, si se aplica asupra incasarilor (fara comisoanele platformelor OTA, taxe de oras/statiune sau taxe salvamont) din care se scade 30% cota de cheltuieli deductibile.
b. CASS (Contribuția de asigurări sociale de sănătate)
Este datorată doar dacă veniturile nete din toate sursele (inclusiv chirii, activități independente etc.) depășesc plafonul anual de 6 salarii minime brute.
6. Termenul de depunere și plată
Declarația Unică pentru veniturile realizate se depune de obicei până la data de 25 mai in fiecare an.
Tot până la 25 mai se plătesc și impozitul pe venit, respectiv CASS, dacă este cazul.
7. Cum se depune Declarația Unică?
Declarația se depune online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) al ANAF.
Pașii principali:
- Accesezi www.anaf.ro și te autentifici în SPV;
- Descarci formularul inteligent PDF;
- Completezi secțiunile relevante;
- Îl încarci și îl transmiți electronic prin SPV.
Baza legală
- Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare
- Ordinul ANAF nr. 1.796/2022 privind aprobarea modelului și conținutului formularului Declarației Unice (D212)
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, pentru termene și proceduri de depunere
Dacă tratezi fiecare oaspete ca pe un viitor prieten, succesul va veni de la sine.
Florin – SuperGazde.ro

Concluzie
Dacă ești gazdă și ai închiriat camere în regim hotelier în anulprecedent, trebuie să completezi Declarația Unică până pe 25 mai anul curent. Este important să te asiguri că ai completat corect informațiile privind numărul de camere, perioada închirierii și forma de impunere aleasă. Dacă ai nevoie de sprijin, consultă un contabil sau utilizează resursele oficiale de pe site-ul ANAF.
Pe supergazde.ro găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți administra în mod legal și eficient activitatea de închiriere turistică!
Informații utile
Ultimele noutăți
-

Ghidul digital al unității de cazare, un real ajutor pentru self check-in
Un welcome-book digital transformă experiența de check-in și îmbunătățește interacțiunea cu oaspeții în închirierile de scurtă durată.








